Adio.

Nu am mai activat demult pe aici si imi cer iertare,dar vreau sa anunt ca ma mut. Cei care ma mai citesc si vor sa ma mai citeasca...

Privind la Dumnezeu.

A plange sau a te plange?

Am ajuns rău de tot. În numele “drepturilor omului” am derapat în mlaștina “dreptului de a ne plânge”. Pronunțăm sentințe pentru toți, care sunt vinovați de toate; de toate ce ni se întâplă. Ne plângem că unii sunt vinovați că suntem săraci. Arătăm cu degetul spre alții care ne-au răpit sănătatea. Protestăm contra celor din stânga și din dreapta cu privire la tot ce nu ne convine. Nici Dumnezeu, nu-și face “datoria”, vociferează unii: prea multă nedreptate este în lume! Este adevărat, suntem de plâns, dar este plângerea un remediu?

Plângerea, îninte de toate, trădează un soi de mândrie dezlănțuită. Atunci când mă plâng împotriva cuiva, eu, defapt, pledez nevinovat. Sunt perfect, iar singura mea problemă este că cei din jurul meu sunt degradați. Nefericirea mea constă în satrea de depravare a celor ce mă înconjoară. Sunt o victimă răzleață a unei societăți ce puroiază. Ei, alții, trebuie să se căiască, să-și dea corigențele, să dea socoteală!

Plângerea este generată de iresponsabilitate. Deoarece nu îmi asum nici cel mai mic grad de responsabilitate pentru ceea ce îmi pricinuiește disconfortul, am decis să acuz pe cei responsabili. Ei sunt responsabili, deoarece așa am decis eu. Iar faptul că cei care eu îi reclam, nu-și asumă responsabiitatea nefericirii mele, mă face și mai nefericit!

Plângerea este o rețetă sigură pentru nefericire. Nefericitul care se plânge, de fapt, a decis să-și cultive nefericirea. Să o crescă. Să o aprofundeze și să o propage. Când încep să practic plângerea, bârfitorii și denigratorii îmi zâmbesc și îmi spun bun venit în clubul lor. Aici, la această nouă adresă, se face “schimb de experință” în materie de bombăneală. Practicând sportul aruncatului cu noroi, mă fac una cu noroiul. Tot ce am urmărit a fost să murdăresc pe alții, și am ajuns murdar, mizerabil, nefericit. Nefericit de tot!

Remediul însă, nu este plângerea, ci plânsul. “Ferice de cei ce plâng” a spus Proprietarul fericirii (Matei 5:4). Și ce dacă plânsul este asociat cu slăbiciunea? “Slăbiciunea” de a-mi recunoaște vina și de a-mi asuma răspunderea greșelilor proprii nu mă face slab. Plânsul corectiv (și nici pe departe, plângerea rebelă) sunt calea spre fericire; spre Sursa ei. Cum ar arăta lumea care a abandonat pentru totdeauna plângerea și a decis să plângă?

* si sursa : http://doruc.wordpress.com/

Articol scris de Doru Cirdei .

Ganduri...care ma pun pe ganduri.

Umilinţa falsă este mândrie curată.

Comori.

Pentru ca avem acelasi Tata, si ne uneste acelasi cer!

*Foto by Irina Dolinschi*

Nimicuri.

Am ajuns sa nu inteleg oamenii.Da, nu-i inteleg!Poate sunt eu neintelegatoare,si totusi.
Se spune ca evoluam...Mie mi se pare ca degradam din ce in ce mai mult.Si anume moral,spiritual...poate chiar si fizic.
Acum am sa explic.NU pot intelege cum oamenii merg din intuneric in mai intuneric,isi distrug vietile fara sa le pese,alearga din rasputeri spre peronul iadului amagindu-se cu vorba " Toti o fac.".Asta-i copilarie.
Apoi nu inteleg de ce nu vor sa implineasca niste porunci simple.Pentru binele nostru au fost create,pentru ca Dumnezeu stie ce e mai bine pentru noi.Ei zic ca nu stim sa fim fericiti.Sa fim seriosi,suntem mult mai fericiti stiind ca avem iertarea,iar ei oricum realizeaza ca sunt pustii inauntru,mancati de viermele pacatului.
Si in ultimul rand nu inteleg de ce ei se incred in obiecte,si accentuez OBIECTE fara suflare de viata.Isi incred soarta in niste papusele,talismane cum lezic ei,crezand,amagindu-se ca aceste lucruri le vor aduce norocul,sanatatea etc.De ce ar face asta cand Dumnezeulnostru e atat de mare si neiubeste atat de mult ?El e un Dumnezeu VIU,in mainile Lui se afla tot universul,de El depinde soarta noastra.El stie tot despre noi, si El hotaraste ce-o sa ni se intample.Si ce-i mai important El ne iubeste.El si-a dat Fiul pe care tot noi L-am omorat prin nebunia noastra,ca noi cei care nu meritam nimic sa fim mantuiti sa avem iertarea si un viitor cu Tatal in ceruri.Cine dintre voi care ma cititi ati fi in stare sa muriti pentru dusmanul vostru,ca el sa fie liber?


Si cum sa intelegi oamenii???

Melodii pentru suflet.

O melodie extraordinara! O ador!

Dorinte

Siii....Vreau sa ma botez.E dorinta mea cea mai mare.Dar nu pot acum.Trebuie sa am cel putin 16 ani.

Din Firimituri de ganduri-Asteapta.

 Planuiam 2 postari de pe acel blog dar voi pune 5. : D

 

Doamne Isuse,te-am strigat cu disperare,cu infrigurare
Si plangand am auzit o voce iubitoare si blanda raspunzand.
Te-am rugat sa-mi dai lumina, calauzire inteleapta
Cu nesfarsita bunatate mi-ai spus numai atat:"Asteapta!"
"S-astept? Cat sa astept? De ce?"
Stateam infrant si ratacit.
"Oare mana Ta e prea scurta? Urechea Ta n-a auzit?
In genunchi a cata oara Te-am implorat un semn sa-mi dai,
Vreau raspuns la rugaciune.
Spune-mi: "Mergi!" sau spune-mi "Stai!"
M-ai invatat sa vin la Tine, sa cer, sa cred si voi primi
Mi-ai promis ca Esti cu mine sa ma ajuti oriunde-as fi."
Dar ma simteam pierdut si singur.
Strigam,Tu raspundeai in soapta cu dragoste si cu iubire:
"Copilul Meu iubit :Asteapta!"
Eram dezamagit si totul mi se parea cumplit,nedrept
Priveam spre cer cu neputinta:
"Sa mai astept? Cat sa astept?"


 Atunci ai coborat la mine si m-ai privit in ochi: plangeam
Mi-ai spus:"Vrei un semn,o voce? Atat e tot ce iti doreai?
As fi putut sa clatin muntii, sa-ntunec soarele pe cer,
As fi putut s-apind vazduhul, sa-i inviez pe cei ce pier.
De ti-as fi aratat intr-una ce sa alegi sa-ti fie bine,
Tu ai avea raspuns la toate,dar nu M-ai intalni pe Mine!
Nu ai putea simti iubirea cu care-i inconjor pe sfinti
Nu ai putea simti puterea pe care-o dau celor infranti
N-ai astepta tacut o raza s-alunge norii disperarii
Nu ai simti odihna sfanta venita-n urma incercarii
S-ar implini visele tale, dar dorul Meu s-ar spulbera

N-as mai putea sa fac din tine o perla in coroana Mea!


Deci,fiul meu, treci prin credinta, gandind la zilele senine
Stiind ca cel mai mare dar este sa Ma-ntalnesti pe Mine!
Chiar daca nu gasesti raspunsuri si viata pare prea nedreapta
Sa-ti amintesti ca sunt cu tine chiar si atunci cand spun: Asteapta!"

Din Firimituri de ganduri-Desertaciune.

 Off cata indiferenta...satula de lume, satula de lucrurile din ea! Vreau Cerul mai mult ca oricand!Atata falsitate.Ne batem cu pumnii in piept si spunem ca suntem buni, ca ne pasa de cei din jurul nostru..doar minciuni..doar vorbe goale..Spunem ca vrem o lume mai buna, dar nu facem nimic in aceasta privinta.Credem ca toate lucrurile se vor rezolva singure, fara nicio implicare din partea noastra..Si toate aceste lucruri pentru ce? Pentru o viata buna pe acest pamant trecator, in acesta lume amagitoare?Nu..sunt satula..

 Am devenit atat de indiferenti, atat de mediocrii incat nu ne dam seama.Unde este dragostea, blandetea, rabdarea?? Ne multumim doar cu resturi, doar cu gunoaie si am uitat ca Cerul este cel mai  important, am uitat ca viata pe care o traim e scumpa, e un dar si noi ce facem? Ne batem joc, cu o cruda nepasare, ne batem joc de viata noastra, de darul pe care El ni l-a dat fara a ne cere nimic in schimb!

 Vreau sa se termine o data acest chin! Sunt recunoscatoare ca Il am pe El in zapaceala lumii acesteia..Il am pe El si stiu ca doar asa voi putea rezista in nebunia aceasta, voi putea sa ies curata din aceasta murdarie!Doar cu El!