De cate ori in mana iau condeiul, o lacrima imi curge...
Sa spun:mi-e dor? Nu are sens.
E prea mult praf.
Prea mult mister si deziluzii... si sufletul imi plange.
Am cautat,
si tot mai mult m-am ratacit in vise.
Si pentru o clipa
Am crezut!
Dar visele au greutatea lor,
De multe ori sunt triste.
Si scriu...
Astern in viata mea cuvinte,
doar cuvinte...
Cu doruri mute scrise de condei,
Trairi prezente sau uitate undeva,
Inchise intr-un ungher.
Condeiul e in mana mea
si scriu...
Dar port in suflet lacrimi.
Si uneori, cuvintele nu sunt de-ajuns
Ca sa aline
O inima zdrobita de atatea patimi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Zumzete...